Kingdoms of Amalur: Reckoning este probabil cel mai accesibil Action RPG pe care l-am incercat in ultima vreme, iar aceasta ar putea constitui cea mai scurta descriere pe care o pot oferi, dupa caz, spectatorului sau cititorului. Asta si pentru ca Reckoning reuseste sa imbine elemente din alte RPG-uri de succes sub un singur titlu, rezultatul final fiind cea mai mare supriza pe care am avut-o dela Sonic Generationincoace, asta in pofida lipsurilor evidente pe care jocul le etaleaza inca din primele momente ale gameplay-ului. Cu toate astea, Amalur intra in categoria de RPG-uri Skyrim: “Stii ca sunt acolo, dar le ignori pentru ca restul este incitant si placut”. Dar aceasta nu a fost destul pentru creatori, nume grele precum Todd Mcfarlane, R.A. Salvatore, Ken Rolston, designerul dela Morowind, fiind implicati in proiect, facandu-se intr-un final multa valva pentru un nou IP, lucru care nu a reusit sa imi schimbe parerea initial, si anume:” O sa fie inca un Fable”. Nici nu ma puteam insela mai tare. Reckoning reuseste sa imbine Diablo, Elder Scrolls, Fable, Dragon Age si multe alte jocuri intr-un mod aparte. In ce sens « aparte »? Ramane sa vedem in review-ul urmator!

Povestea jocului este plasata exact acolo unde ii sade ei mai bine… intr-un tinut fantastic plin de elfi, pardon Fae, gnomi, troli si alte creaturi magice. Totusi, premisa de la care pleaca jocul este una cu totul diferita de ceea ce am intalnit pana acum… soarta. Mai exact, soarta fiecarui om este scrisa in acest tinut magic in piatra, fiind prestabilita inca la nasterea fiecaruia, fiindu-i imposibil oricarui individ sa si-o altereze intr-un fel sau altul. Practic, tot jocul evolueaza in jurul unei sorti pe care tu, un personaj generic, o poti altera dupa bunul plac. De ce? Pentru ca ti-ai dat duhul pe campul de lupta si ai fost readus la viata de catre gnomi. Asa incepe aventura ta in Amalur. Un generic necunoscut, fara destin, ceea ce intr-o lume care se supune legilor sortii este cea mai cumplita arma. La ce bun este un asemenea erou daca nu ai un baiat rau care sa ameninte bunastarea si integritatea corporala a locuitorilor? Avem si asa ceva, in forma unei rase numite Thuata, codusa de un lider nemilos pe care tu trebuie sa il invingi si sa stabilesti ordinea si linistea in regat.

Mai mult de atat nu o sa spun, prefer sa astept ca stimatul public sa experimenteze naratiunea prezentata de joc. Dar, cateva probleme exista, poate si pentru ca evolutia povestii este cam greoaie. In prima parte a jocului, o sa te gasesti prea putin atras de ea, mult dintre dialoguri fiind de-a dreptul plictisitoare, asta pana intri mai bine in paine, cum s-ar zice, si lumea elaborata in Amalur nu face decat sa te atraga din ce in ce mai mult, pana la sfarsitul jocului sorbind fiecare replica fara sa iti dai seama. Este placut sa vezi asemenea dezvoltare. Totusi, un factor incipient care sa iti de-a cu chiuveta de la bucatarie in cap si sa te lase masca nu ar fi fost mult mai indicat, asa practic reusind sa te implici in naratiune inca din primele secunde. Pe de alta parte, povestea de fundal si felul in care este prezentat folclorul jocului, este cat se poate de placut, iar general vorbind, seamana mai mult cu un Single Player M.M.O. In rest… absolut genial felul in care side-questurile se imbina cu main-questul. Includerea de factiuni si tot restul de aditii in povestea jocului, rezultatul final fiind o lume magica absolut dementiala… cu toate ca elfii, pardon Fae, seamana cu niste papusi Troll. Pentru poveste, un 8.7 si trecemla Gameplay.

Inca din primele momente ale jocului, atmosfera de Action RPG este cat se poate de “la vedere”. Interfata de utlizare simpla si usor de abordat, inventarul extrem de intuitiv si lupta bazata pe reactii rapide sunt doar cateva din mecanicile de gameplay care o sa incite jucatorul. Totusi, jocul este mult mai mult de atat. Inchipuiti-va ca jocul asta reuseste sa imprumute si adapteze elemente vizuale de World of Warcraft, sa le combine cu Dragon Age, Falbe, God of War, harta din Fallout si Skyrim, rezultatul fiind ceva absolut uluitor, care reuseste sa fie unic.

Pentru cine a jucat in trecut Diablo, Reckoning este o versiune 3rd person a acestuia, pur si simplu jocul iti da de facut prea multe. Pe langa campania de 10 ore a acestuia, jucatorul este practic impins de la spate sa faca side-questuri, sa se alature anumitor factiuni, sa colectioneze arme si seturi de armuri, cumulul general fiind unul extrem de satisfacator. Mai mult, pentru omogenizarea gameplay-ului, exista asa numitii Faithweavers, care iti permit sa iti resetezi talentele in orice moment la jocului, putand practic sa iti refaci de la zero tot personajul, care poate fi: Asasin, Mag sau Luptator. Un lucru interesant este felul in care producatorii au reusit sa faca fiecare clasa sa para unica. Daca la mag ai vraji puternice, capabile sa rada toti oponentii de pe harta, la luptator poti executa miscari de lupta complexe si zdrobi la propriu carcalacii care au avut insolenta sa te atace. Iar asasinul… ei bine, acesta este o clasa de finete care se bazeaza pe atacuri din umbra si miscari rapide… un fel de ninja, daca vreti. Totusi, pentru o mai mare diversitate, jucatorul poate combina aceste 3 clase dupa cum crede el de cuviinta, reusind sa aiba la varful degetelor un personaj capabil sa scapere bile de foc, dar si sa sfartece cu sabia totul de pe harta. Aceasta diversitate creativa este un element care diferentiaza Amalur de alte Action RPG-uri de pe piata, cu toate ca editarea capacitatilor personajului nu se opreste aici. Reckoning are si un set de talente in care jucatorul poate investi pentru a rafina si mai multe “skilul” personajului creat. De la o limba ascutita, capabila sa te scoata din situatii critice, pana la mercantilism sau blacksmithing, se pot gasi toate in acest arbore. Cu cat investesti mai multe puncte in ele, cu atat ai mai multe beneficii. De exemplu, daca ai investit la maxim Sagecrafting, care se ocupa cu realizarea de Gem-uri magice, poti realiza un adevarat power house de piatra, care sa iti creasca capabilitatile si mai mult, oferindu-ti +2 la toate atributele… iar acesta este doar un exemplu.

Dar hai sa discutam si despre mediu si harta, pentru ca aici avem de-a face cu un spatiu de joc aproape open world. De ce spun asta ? Pentru ca Amalur este un tinut mare, ingradit de celebri pereti invizibili. Probabil asta o sa fie cea mai mare dezamagire pe care jucatorii o sa o intampine. Cu un engine precum Big Huge, ma asteptam la ceva cu adevarat spatios si o libertate de miscare pe masura. Prblema consta in faptul ca nu poti sari peste o lespede sau o margine mai inalta de5 cm. Cum ai ajuns intr-un asemenea punct, jocul te pune sa cauti o margine definita de acesta si sa apesi o tasta pentru a putea executa o saritura. Este deranjant sa vezi asa ceva, dar nu neaparat neobisnuit… remember Fable. Totusi, spatiul de joc este mare… foarte mare. Cele patru tinuri in care o sa te plimbi o sa iti ofere la side-questuri e o sa te plictisesti. Pana in acest moment, am in jur de 400 de ore de joc, imi doresc sa termin toate side questurile posibile din joc, dar tot timpul mai apare ceva… sunt curios cand o sa vad filmul de final, in acest ritm.

Lupta este intr-o categorie aparte. Cel putin pentru un RPG. Stiti ca mai devreme am amintit ca seamana cu God of War… ei bine, asa placuta si intuitiva este lupta. De la momentele in care te lupti cu un doi, trei sobolani, pana la lupte de proportii, simti impactul fiecarei lovituri ; mai mult, exista blocari normale si blocari pe moment, care odata activate pot initia un contraatac din partea ta. Sunt multe substraturi in acest joc, iar ceea ce este cu adevarat interesant este faptul ca sistemul de targeting din joc este realmente inteligent. Nu trebuie decat sa te duci catre inamicul pe care doresti sa il ataci cu mouse-ul sau analogul si sa apesi tasta pentru atac, asta pana nu te decizi sa schimbi tinta, momentele in care iti blestemai soarta pentru ca tragi in lustra sau intr-o cutie fiind inexistente. Camera jocului, patronata de celebrul cameraman matol, « face figuri » uneori, pozitionandu-se exact acolo unde nu te intereseaza, mai ales pe PC, putand fi ajustata, totusi pierderea de timp e depunctata ; mai mult, camera contextuala se pune exact intre tine si conlocuitor, rezultatul fiind contemplarea unei bucati de decor si nu a interlocutorului virtual. Si pentru ca nota de baza este un pas mai departe, includerea unui super move era o necesitate. Astfel, iti poti devasta inamicii odata ce o bara de atac este plina, rezultatul fiind ceva realmente … transant.



Probabil cele mai mari minusuri pe care Reckoning le are sunt peretii invizibili, repetitivitatea cand vine vorba de questuri, absenta unui mod cooperativ si posibilitatea de power leveling, daca stii din prima unde sa te duci. Chiar si asa, este unul din acele jocuri care o sa te tina interesat cateva zeci de ore, oferind prin simpla complexitate un gameplay satisfacator. Nu intelegeti ce inseamna simpla complexitate? Jucati Reckoning si o sa va dati seama. Pentru gameplay ii acordam un 8,3 si trecem la grafica si sunet.


Kingdoms of Amalur: Reckoning nu este un joc superb, in sensul in care seamana mai mult cu World of Warcraft din punct de vedere estetic. Totusi, mi-a placut faptul ca in timpul secventelor cinematice sunt redate in timp real armura si intreg arsenalul de pe tine, lucru care face atmosfera mai credibila: una fantastica, de care aminteam la inceputul review-ului, unde ai parte de toate genurile de teren, de la paduri dese pana la campii flancate de munti. Cu toate acestea, repetitivitatea si-a facut loc si aici. Cand esti in camp deschis, sigur, diversitatea este vizibila, dar, cand intri intr-o caverna, o sa observi texturi care se repeta si teme generale refolosite la dementa ; mai mult, multe dintre NPC-uri sunt reciclate in anumite ipostaze. Pe de alta parte, in timpul unei lupte miscarile par naturale, iar lovuturile de sabie sau magie par sa poarte un pic de memento, reusind sa impuna o anumita forta pe oponenti, care cad la pamant din cauza impactului. Este un platou rece-cald, dar unul care, general vorbind, care are efectul Skyrim asupra jucatorului, asa cum am mai spus. Stii ca bugurile sunt acolo, dar treci cu vederea foarte repede. Un 7.8 pentru grafica si trecem la sunet.



Ei bine, aici nu am probleme. Nota o pot da din start. 10… fara doar si poate. Nota muzicala, emotia transmisa de NPC-uri si vocalizarea aproape perfecta, cu toate ca uneori stereotipica, face din Kingdoms of Amalur un joc cu un ton sonor extrem de placut. Probabil ce a reusit sa ma impresioneze este muzica din joc, pe care, daca aveti ocazia sa o ascultati separat, chiar o recomand cu draga inima.

Cu toate ca Reckoning nu mi-a starnit interesul, in ciuda numelor mari care s-au antrenat in realizarea lui, rezultatul a fost total neasteptat. Sigur, este un Action RPG, dar pana la urma reuseste sa tina in fata monitorului cu sutele de ore un jucator normal ; mai mult, unul care colecteaza fiecare parte dintr-un set de armuri si experimenteaza cu lumea din jur, o sa stoarca cel putin 1000 de ore din acesta. Pana una alta, Kingdoms of Amalur: Reckoning este un joc extrem de satisfacator, cu toate ca nu lipsit de anumite probleme.

e tare joku il are un prieten:D