Darkness este una dintre acele francize făcute pentru fani de către fani. Bine, asta nu înseamnă neapărat un joc exclusivist adresat unei anume categorii de piață, Darkness 2 fiind unul dintre acele titluri pe care le poti îndrăgi sau urî de la primele scene. Totuși, la cum știu și eu, și știși și voi această lume a gaming-ului, violență egal fericire, Darkness 2 avand șanse reale de succes, cu toate că prima variantă a fost doar pentru console. La asta se mai adaugă și faptul că realizatorii au ținut morțiș să păstreze atmosfera benzilor desenate, pe care o recomand cu dragă inimă, universul prezentat aici fiind destul de fidel poveștii originale. Lucru care spune multe despre un joc bazat pe o bandă desenată. Cu toate astea, Darkness 2 are și hibele sale, pe care urmează să le vedem în review-ul de față.

Nu ai jucat primul joc și te scarpini precum o maimuță în cap întrebându-te dacă o să înțelegi ceva din acesta? Relax, dragă privitorule. Darkenss 2 vine cu o scurtă prezentare a evenimentelor precedente, astfel încât și cei mai putin fericiți, care detin doar un PC, să fie la curent cu evoluția jocului până în acel moment.

Personajul principal, ca și în primul joc, este Jackie Estecado. Un fiu de made man cu ceva probleme personale, lider de organizație mafiotă, cu o iubită ventilată de dulie și una bucată mândru deținător al Darkness-ului. Ce este Darkness-ul? se aude din public. Ei bine, această ființă, dacă o putem numi așa, datează cam de la geneză, fiind frățiorul malefic și pus pe șotii al luminii, extrem de supărat pe Doamne Doamne pentru că nu a luat în considerare alergia sa la orice lucru luminos. Pe parcusul jocului, o să desoperi mult mai multe detalii și povești de fundal, ceea ce face din Darkness 2 un joc destul de imersiv doar din acest punct de vedere, jucătorul putând colecta tot felul de obiecte ce explică mai bine anumite aspecte omise în jocul precedent.

Cum spuneam, Jackie al nostru a reușit timp de câțiva ani să țină bestia sub control. Asta până se găsește plin de materie cenusie în părul său bogat, cu piciorul sfredelit și atacat din toate părțile. Constrâns de situație, acesta ia încă odată situația în mână, sau în mâini, mai bine zis, pentru că vorbim de patru brațe și începe să își croiască drum către noul inamic… un anume Viktor, pe care o să îl numesc afectuos un Quasimodo Modern și care face parte dintr-o organizație numită “the Brotherhood” sau frăția în română, având un loc la masa clubului cu nume generic. Țelul frăției este simplu. Să pună mâna pe Darkness și să conducă lumea. Singura problema este Jackie, care aparent deține obiectul dorințelor lor, astfel avem premisa jocului.

Narativ vorbind, jocul nu este exact ceea ce m-am așteptat, sincer să fiu. Sigur, există o certitudine că o să depășească primul titlu, dar felul în care este prezentată și micile inserții cinematice nu pot decât să îi creeze jucătorului o stare de apartenență, la final acestuia păsându-i de fiecare personaj în parte, fie el oricât de mărunt. Un alt plus notabil este faptul că jocul în sine pune la îndoială sănătatea mintală a mafiotului nostru pletos, scenele de luptă fiind alternate cu ceva secvențe dintr-un azil de nebuni unde chipurile Jackie este ținut sub observație, lucru care te face să te îndoiești cot la cot cu individual de firul poveștii. Pe lângă asta, există și un sistem de alegeri mai mult sau mai puțin morale, care influențează felul în care povestea urmează să decurgă. Aceasta ar putea fi văzută, pe bună dreptate, ca o combinatie de Soprano’s cu Spawn, Darkness 1, dar care prezintă o narațiune plăcută, credibilă și verosimilă, făcând cinste benzilor desenate, după umila mea părere, dar și oferind jucătorului ceva în care să se afunde. Evoluția personajului principal, felul în care acesta se confruntă cu trecutul, prezentul, inamicii și propriul psihic face din povestea lui Darkness 2 un must play.

La data anunțării, am fost destul de sceptic în privința gameplay-ului. Darkness a fost gândit inițial pentru un controller, nu pentru mouse și tastatură, iar acest fapt poate să știrbească din experiența de joc. Totuși, cei de la 2K au găsit o cale prin care să adapteze controlul personajului la acestea, configurația de butoane utilizată fiind extrem de ușor de reținut, ba mai mult, aș putea-o numi intuitivă. Jackie, odată posedat de Darkness, dezvoltă încă două brațe. Cu unul poate apuca și arunca inamici și nu numai, cu altul poate lovi în mai toate direcțiile, oferind o alternativă interesantă shooterelor atât de banale în ultima vreme. Iar asta nu este tot. Jackie, folosind anumite combinații, poate realiza cu ajutorul acestora execuții destul de … inventive, rezultatul fiind ceva care abia seamănă cu inamicul prins în urmă cu câteva secunde. 2K au inclus folosirea acestor doua brațe în mai toate aspectele jocului și probabil ar fi fost destul ca să impresioneze jucătorii, dar au dorit să meargă un pas mai departe… oferind mediul înconjurător pe post de armă. Practic, poți înhăța cu unul dintre brațele malefice bucați de decor pentru a arunca spre inamici sau folosi pe post de scut. Mai mult, folosind cel de-al doilea braț, poți tăia pur și simplu tuburi de oxigen doar pentru a prinde din aer o bucată generată de explozie și a o folosi pe post de scut împotriva acesteia. Iar acesta este doar un exemplu.

Chiar dacă am vorbit prea mult de tantaculele lui Jackie, riscând să fac prezentarea să semene a hentai japonez, există și alte aspecte ce merită menționate. Un sistem de upgrade a fost inclus în joc, bani fiind practic esența lăsată în urmă de inamici după ce sunt înfipți, sfredeliți, împușcați sau altminteri rupți. Practic, dacă ai destul de multă esență, poți să ajungi până la finalul jocului un fel de zeu, Jackie reușind să treacă precum plugul prin hoardele de inamici. Că tot vorbim de inamici, hai să discutăm puțin și despre inteligentul artificial. Nu e rău, în sensul în care îți știe alergia la lumina, ori de câte ori apari în peisaj o să îți trântească în față ogrenadăfalsh sau o să îți lumineze calea cu o lanternă imensă, lăsându-te vulnerabil până ajungi într-un colț întunecat. Bine, îți poți folosi armele în tot acest timp, dar nu prea vezi cine știe ce, fiind destul de greu să nimerești becul sau feștila inamicului. Dar și când o faci… Cu toate astea, Darkness 2 îți dă impresia că Big Brother te urmărește oriunde te-ai afla.. Cum ai apărut într-o zonă, știu exact unde ești, dar dacă te-ai ascuns după un colț și dispari din raza lor vizuală, încep să strige după tine și să te tachineze. Este o mecanică interesantă de joc, dar parcă sunt atrași de tine ca țânțarii de felinar, în unele cazuri fiind extrem de ușor să îi măcelărești sistematic. Pe de altă parte, progresia în nivel pare uneori liniară. Comparativ cu semi-open-world-ul din Darkness 1, aici lucrurile sunt cam înghesuite, părând uneori o evoluție de la punctul A la punctul B, cu ceva mici variații, totalul de ore jucate fiind undeva la 6 ore de joc în campania de single player. Bine măcar că ai ce face în tot acest timp. Ceea ce este interesant este modul Vendetas. Acesta poate fi încercat solo sau cooperativ și îți pune la dispoziție patru noi personaje cu care să îți încerci mâna, aducându-mi puțin aminte de Left 4 Dead, personajele în acest mod având propriul arbore de abilități și mecanici de joc unice, jucătorii fiind uneori destul de intrigați de anumite mecanici de joc. Cu adevărat interesantă ar fi fost includerea unei campanii alternative cu aceștia, eventual o dezvoltare narativă separată, dar nu putem să le avem pe toate. Cu toate astea, este distractivă și o recomandăm cu caldură.

Gameplay-ul pare la început destul de interesant, asta până nu te afunzi în poveste mai mult și începi să descoperi hibele. Sigur, varietatea de inamici este lăudabilă, asta pentru că jocul prezintă mai multi carcalaci gata de disponibilizare, fiecare cu puterile sale diferite, diferențiindu-se de hoardele de shootere cu aceiași inamici generici. Cu toate astea, ajunge la un moment dat să fie repetitiv, mai ales în momentele în care trebuie să prinzi cu tentaculele inamicii și să îi farmezi la propiu pentru viață, muniție sau alte beneficii. Chiar și așa, experiența nu este rea, iar rezultatul final este un joc destul de plăcut și satisfăcător, dacă vorbim de gameplay.

Un lucru îl pot spune cu certitudine. Darkness 2 aduce un omagiu clar originilor sale. Aspectul de bandă desenată este redat în mod vizual perfect aici. De la micile detalii, precum aspectul de schiță al anumitor edificii, până la micile inserții grafice care să facă lumea mai credibilă, uneori ai impresia că joci o bandă desenată în mișcare. Singura problema este repetitivitatea și reciclarea la demență a anumitor texturi. Nivelele au acum o detaliere mult mai clară, nivelul de cizelură în anumite cazuri fiind destul de evident. Unde jocul cade cu fundul în balta proverbială este animația facială și sincronizarea vocii. Toti participanții la poveste au ceva distinct, dar, în momentul în care încearcă să exprime o emoție, ai impresia că discuți cu o bucată de gelatină lovită cu lingurița, multe dintre expresii fiind de-a dreptul distorsionate. Pe de altă parte, punctele forte sunt sunetele și vocile folosite în joc. De la explozii până la sunetul armelor, ai cu ce să îți încânți urechile. Iar vocile sunt absolut fenomenale, cu toate că în anumite cazuri intră în stereotipuri. Mafioții vorbesc precum niște mafioți, iar Jackie și Darkeness-ul sunt vocalizați absolut superb. Asta ca să nu vorbesc de darkling-ul cu accent englezesc care ori de câte ori apărea mă făcea să râd cu gura până la urechi, la ce insulte istețe și îndrumări îmi putea oferi.

Darkness 2 este realizat în primul rând pentru fanii seriei de benzi desenate, printre care mă număr și eu, dar asta nu îl face “doar un alt shooter”. Prezintă ceva inovații plăcute în gameplay și are anumite puncte forte pe care nimeni nu le poate nega. Sigur, suferă la anumite aspecte, cu toate astea, noi aici îl recomandăm în această săptămâna și îi oferim un 8.1.